Cuceritorii Imperiului Otoman

Cuceritorii Imperiului Otoman
  • Publicat:
  • Actualizat:

Majoritatea românilor care au trecut prin campionatul Turciei au rămas în istoria cluburilor, dar mai ales în inimile suporterilor.

Susținerea de care a avut parte Mircea Lucescu la Istanbul, în finala Cupei UEFA, este ultima dovadă a respectului pe care turcii îl poartă fotbaliștilor și antrenorilor români. După ce a câștigat campionatul și Supercupa Europei cu Galatasaray, „Il Luce” a stabilt un record încă neegalat cu Beșiktaș: a cucerit titlul în 2003, după un sezon în care echipa sa nu a suferit decât o înfrângere, terminând sezonul cu 85 de puncte.
 
Hagi este unul dintre cei mai iubiți fotbaliști din istoria clubului Galatasaray, cu care a cucerit opt trofee ca fotbalist și unul ca antrenor. „Noul Hagi”, eticheta cu care a pornit Mutu în fotbal, ar putea căpăta dimensiuni reale dacă „Briliantul” ar ajunge în campionatul Turciei. Mutu s-ar bucura de maxima considerație a suporterilor, care de-a lungul timpului au arătat că știu să-i iubească pe români. Gică Popescu, Adrian Ilie sau Daniel Pancu sunt și ei români care au cucerit inimilor turcilor.
 
Pancu: „Turcii l-ar iubi enorm!”
 

Fostul jucător al lui Beșiktaș, românul Daniel Pancu, spune că un transfer în Turcia i-ar aduce numai beneficii lui Mutu.

Eu îi țin pumnii lui Adrian să ajungă la Beșiktaș pentru că ar însemna foarte mult pentru cariera sa. În Turcia, românii sunt foarte iubiți și respectați. După Rapid, Beșiktaș are cea mai frumoasă galerie din lume și l-ar imediat pe Mutu. Ar putea ajunge un idol precum a fost Hagi”, a spus Daniel Pancu, care, în 2003, alături de Mircea Lucescu, a câștigat campionatul Turciei.
 
Atacantul lui Terek Groznîi a evoluat pentru actual campioană a Turciei în perioada 2002-2006, fiind unul dintre jucătorii de care suporterii turci s-au atașat imediat.
 
9 trofee a cucerit Hagi cu Galatasaray, atât ca jucător, cât și ca antrenor
 
2 titluri de campion al Turciei are Mircea Lucescu, unul cu Galatasaray și celălalt cu Beșiktaș

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare zi
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât trebuie să achite
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât…
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la Pro TV
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la…
S-a dat interzis. 5 ANI închisoare pentru proprietarii sau chiriașii din clădiri. Iohannis a semnat
S-a dat interzis. 5 ANI închisoare pentru proprietarii sau chiriașii din clădiri. Iohannis a semnat
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
×